Relatare de la spital – partea a II-a

Fetele rămân cu gura căscată iar Vania mă priveşte cu toată ura de care e capabil. Plec. Iau un taxi şi mă întorc îngândurată la spital. Abia reuseşc să fac un duş şi să mă odihnesc în timp ce un soi de nostalgie sfâşietoare îmi dă târcoale când asistenta mă anunţă emoţionată:

– Veţi avea un musafir important. Preşedintele! A anunţat că soseşte în jumătate de oră.

– Sper că nu e Şahriar, spun, regretând clipa când am avut nefericita inspiraţie de a veni la spital în Capitală.

– A, nu! Vine domnul Preşedinte cel adevărat!

Nici nu am apucat să schimbăm politeţurile cuvenite în asemenea situaţie, şi nici să admir în voie eleganţa subtilă a singurului politian respectabil al acestei ţări că uşa se deschide brusc la perete şi intră – cine credeţi?

– Bă, Şeherezada, eu îmi bag … însă, observându-l pe Preşedinte, nu-şi mai continuă aserţiunea. Bună ziua! Dumneata ce cauţi aici? Doamna e protejata mea!

– Aia o crezi tu, măi, Băsescule, şi să ştii că pot să te bag şi-n mă-ta, dar n-o fac din respect pentru dumneaei. Cum îndrăzneşti să vii beat la spital? Te pomeneşti că ai şi şofat.

– Da’ bine’nţeles, spune Şahriar, clătinându-se. Am urmărit taxiul de la Plaza până aici. Jos, m-am oprit la bar la Astoria şi am băut un Fernet, să-mi fac curaj, că doamna mă intimidează, deşi pe mine nu mă intimidează nicio doamnă, ea mă intimidează, nu-ş de ce…

– Pentru că eşti un ticălos, de-aia! După ce că ai vândut flota şi ai făcut tot felul de malversaţiuni urmând sinergia faptelor penale, acuma n-ai găsit altceva de făcut decât să mi-l vânezi pe Năstase şi să-mi compromiţi mie partidul! Şi nici pe fata asta n-o laşi în pace, că voi aţi îmbolnăvit-o de inimă!

– Cine, noi? Poate Leul Frunză, că e în Împărăţia lui. Eu n-am niciun amestec, mie îmi place doar cum povesteşte. Dacă trebuie transplant, îi donez inima mea de vajnic marinar!

– Dacă îşi face transplant cu inima ta o să stea cinci ani în comă alcoolică! Tu ai distilerie, nu inimă! Hai, ieşi afară, că am de discutat cu ea, tu ai dat buzna! Măi animalule!

– Auzi, bătrâne edec, nu mă dai pe mine afară din spitalul sistemului meu! Că, dacă mă-nervezi, îţi bag tot partidul la puşcărie! Bag toată România la puşcărie, băi! Hă! Hă! Hă! O să fiu preşedintele unei puşcării! Dacă ar fi după mine, aş băga o dictaturăăă! Aş confisca toate averile şi mi le-aş trece mie în administrare. Şi m-aş face preşedinte pe viaţă, ba aş întemeia şi o dinastie: dinastia elenă! Da’ nu pot că nu mă lasă parlamentu’ tău şi constituţia, băga-mi-aş … în ea de constituţie! Şi, de fapt, ce mă enervează cel mai tare e că tot tu conduci ţara şi eu stau ca un strigoi în căcatul ăla de palat, nici nu pot să beau fără să mă-nregistreze serviciile!

– Astea sunt dezavantajele funcţiei, măi dragă, zice Preşedintele zâmbind. E de-ajuns beţia puterii, la ce-ţi mai trebuie şi să te-mbeţi de ea?

– Băi, nea Nelule, ce subtil eşti! Hai, te rog io frumos, lasă-mă şi pe mine să conduc România puţin, măcar puţin! Uite, renunţ şi la celălalt mandat, numa’ să laşi frâiele din mână măcar o lună… Te rog eu frumos. Cine a mai văzut să fii preşedinte şi să n-ai nicio putere? Mai fac şi eu scandal, îi mai înjur pe ziarişti, mă mai iau de ruşi, ai văzut, nici nu m-am îmbătat la Summitul NATO, lasă-mă şi pe mine să conduc România, măcar o zi…

– Tare mi-e teamă că dacă te las o zi, o singură zi, declanşezi cine ştie ce conflict în zonă. Nu pot. Îmi pare rău, dar nu pot. Mi-e milă de tine, băsescule, dar n-am ce să-ţi fac. Trebuia să aduni toate forţele politice, să le faci să acţioneze sinergic, pentru binele ţării, nu să te-mbeţi ca un porc şi să acţionezi ca un scelerat. Asta e ţară, nu corabie, s-o poarte vânturile în toate părţile. România are nevoie de consens nu de forţe oculte care s-o dirijeze.

În timp ce se-ntâmplau acestea, mi-am luat binişor şlapii în picioare, ţigările şi bricheta din noptieră şi am ieşit pe hol, lăsându-i să ajungă la o înţelegere. Nici n-am deschis bine uşa că trei capete tunse scurt s-au retras, prefăcându-se că numără lămpile din tavan.

– N-aveţi microfoane înăuntru?

– Eh. Să nu sară la bătaie, ăsta micu’.

– Nu veniţi la o ţigare?

– Nu putem. Asigurăm obiectivul.

– Bine, asiguraţi-l. Eu m-am cărat.

Nici n-apuc să ajung în capul scărilor că dau nas în nas cu Vania care transpiră abundent.

– Tu ce păzeşti pe-aici?

– Eu? Nimic. Voiam să-i dau două cărţi cu autograf…

– Tu crezi că citeşte altceva decât etichete de Chivas?

– Che, che, che, nu lu’ Şahriar. Ba mai citeşte bloguri. Preşedintelui vreau să i le dau.

– Du-te, n-ai decât; discută politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *