Taceri de primavara

… sau “nervi de primăvară” dar mi-am zis să nu plagiez aşa pe faţă deşi, după părerea unora, am mai făcut-o, într-o viaţă anterioară…

Astăzi m-am dus să iau rezultatul unor analize. Lume şi ţară la coada de 19 persoane, toate bulucite în uşa laboratorului. Mă întreb, în minte, de ce nu stau “nemţeşte” la rând câte unul şi se înghesuie cu toţii mai – mai să se sufoce. Îmi amintesc de cozile la carne, ouă, takimuri, ulei şi zahăr din copilărie. Şi atunci se înghesuiau oamenii şi se călcau în picioare pentru un loc mai în faţă.

În “Masele şi Puterea” Elias Canetti explică această aglutinare a mulţimii prin dorinţa de a-şi topi identitatea, de a constitui un singur corp care să “funcţioneze” unitar şi iresponsabil. Explicaţiile lui mă satisfac în mică măsură şi nu pot fi aplicate cozii de la laborator. Nu-mi plac decât mulţimile entuziaste. Nu am făcut niciodată parte dintr-o mulţime, nici măcar la “Daciada”, nu-mi place să-mi “pierd” identitatea şi conştiinţa acestei identităţi. Nu pot să mă “predau” unei mulţimi, să acţionez ca o parte dintr-o maşinărie, pur şi simplu mi se pare ridicol acest prezumtiv abandon. De luciditatea ochiului de artist care “înregistrează” dinafară tot ce vede, simte sau intuieşte, nu pot scăpa niciodată. Cred că m-am şi obişnuit cu această “veghe” permanentă care nu-mi lasă nimic întreg, nedisecat, din ceea ce trăiesc.

Se întâmplă în politica de care sunt interesată tot felul de lucruri bizare. Dacă ai judecata dreaptă, nu poţi să nu observi cum scrâşneşc roţile orgoliului unora. Cum plesnesc resorturile altora, ca nişte cabluri solicitate peste măsură. Şi maestrul Cristoiu observă, deşi nu-i dau dreptate pe de-a-ntregul – că Stânga e diluată şi bezmetică. Nu-şi găseşte mesajul, nu reuşeşte să se coaguleze… Păi când ai umblat vandra pe câmpuri trei ani de zile, cum să te-aduni într-o singură zi? Cine să desluşească multitudinea de bisericuţe şi încrengături meşterite între timp sub pulpana nepriceputului (sau interesatului?) preşedinte de circumstanţă (agravantă sau atenuantă) ? Şi cum să curmi dintr-o lovitură ţesătura de relaţii subterane transpartinice? Cine să facă ordine în partid şi mai ales, de ce? Pentru că acelora care sunt în poziţii sigure, le e bine şi s-ar putea să le mai fie o tură! Ce legătură au unii dintre ei cu ideologia de stânga, cu grija temătoare pentru sărmani, cu îngrijorarea pentru mersul tot mai împleticit şi mai anemic al ţării? Nici o legătură.

La Bucureşti, se bat munţii în capete. Deşi firesc ar fi ca Vanghelie să înţeleagă că acest război pentru candidatura la primăria capitalei nu face decât să uzeze pe oricare dintre candidaţi, el are tulburări de orgoliu. Da, o fi făcut multe pentru partid. Oricine ar fi fost acolo, ar fi făcut. Dar ăsta nu e un argument. Dacă a făcut, nu trebuie să rişte cea mai importantă candidatură, după cea la preşedinţie,  de dragul propriei vanităţi.  Asta nu mai înseamnă grijă pentru partid. S-ar putea ca luptele de orgoliu interne să macine organizaţii întregi şi să dea câştig de cauză adversarilor politici. Acum, când avem toate şansele să câştigăm pentru prima dată primaria capitalei, ne dăm în petic. De ce consideră Vanghelie că e mai bun decât Oprescu?

În rest, partidul doarme precum Frumoasa din Pădurea Adormită. Lâncezeală, dezordine, lipsă de proiecte, absenţa unui mesaj coerent şi clar. Ar trebui să-i oferim preşedintelui actual preşedinţia pe viaţă şi partidului domniei sale unanimitate şi să dormim liniştiţi mai departe. Somnul de veci al istoriei sterpe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *