Despre Tamada

Cu ani în urmă, printr-un concurs de împrejurări la care nu mai stau să mă gândesc acum, am participat, în urma unei selecţii naţionale, la Tabăra de Literatură “Excelsior”, ediţia din 1986.

Întâmplarea a făcut ca tabăra să se desfăşoare, în anul acela, la Suceava. În atmosfera de-atunci, închipuiţi-vă că noi eram întrutotul liberi. Nu neapărat liberi să spunem orice; câştigasem deja acea abilitate interioară de a valsa printre cuvintele care nu trebuiau rostite. Astăzi toată lumea înjură orice, oriunde, critică, ponegreşte (chiar şi eu mă surprind uzând de principala “binefacere” a libertăţii de exprimare”).  Din excursiile de atunci, în autocar cu elita formală şi in- de acum a literaturii române, eram fericiţi. Printre fericiţii de-atunci îi regăsesc, iată, astăzi, pe Dan Mircea Cipariu – atunci, un adolescent delicios de obraznic, astăzi, iniţiatorul unor proiecte culturale inteligent făcute şi puse în scenă, şi Traian T. Coşovei, un tânăr serios şi grav de pe atunci.

Tamada conţine două secţiuni. O revistă culturală şi o librărie online care să lege consumatorul de cultură de ştirile, noutăţile literare, interviuri, comentariile cititorilor despre cărţile prezentate, unde, sperăm, îşi vor pune condeiul virtual în slujba publicului scriitorii pe care-i aşteptăm să ne dezlege cabala acestei realităţi de neimaginat, imaginând-o, traducând-o.

Cum site-uri de pe care poţi cumpăra cărţi funcţionează şi şi-au câştigat notorietatea chiar, noutatea Tamadei (o statuetă arhaică, naivă şi înduioşătoare) ar reprezenta-o revista literară şi chiar cafeneaua literară pe care ne-o propun cei doi protagonişti.

Proiectele lui Dan Mircea Cipariu au avut succes, până acum. M-aş mira ca acesta să nu aibă. Mircea are un soi de seninătate inocentă, nu lipsită de tenacitate.

Tenacitatea care preface carbonul în adamant (anagrama Tamadei) ar putea, în timp, cu inspiraţie şi efort, preface şi acest site cultural într-o veritabilă concentrare a energiilor creatoare autentice din România?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *