trei doi unu și

Spunea ora la un moment dat că unele cărţi sunt atât de frumoase încât nu le putem citi decât cu mâna la ochi. Ieri, ne-am zăpăcit atât de tare încât am încercat să fim egocentrici, ego de la et in arcadia ego – o formă idilică de curaj și fericire până la osul tuturor mâinilor pe care le aveam. Ne-am contrazis că ne-am fi contrazis vreodată, am acceptat diverse amabilități și schimburi de blănuri, dar pierderea era pierdere și trebuia să înțelegem că odată ajunși în interiorul oricărui stomac la întâmplare, este imposibil să faci vreo retrospectivă veridică. Nici măcar o contra-reformă sau să apeși pe toate butoanele de argint care-ți ies în cale, așa de grosolane erau pierderile și acumulările de furniculi. Ne rugam pentru o mărturisire, pentru o bravură istorică venită în timp util, ne frecam să se aprindă toate artificiile la sfârșitul benzii desenate, dar protocolul era protocol, vraja era ambalată în partituri de rechin, cum să nu vezi asta? Da’ce-are? Putem să ne aplecăm și să ascundem de dragul de a fi găsiți, dar nu cred că putem prinde următorul condens. Pur și simplu este prea solid și nu ne strâmba suficient coloana să-ncăpem și noi ca oamenii, deampicioarelea. Plus că am vorbit cu el și nu vrea să fie deranjat până la Prea-Cuviosul Conifer. Tu te-ai cocoțat, eu nu m-am cocoțat. Tu ai semănat păsări care respiră cu un picior afară din groapă, eu am risipit toate ouăle. Până într-o zi când te-am atacat cu dulcegării și tocături de tălpi, tu tocmai le zburai și le mușcai de excesul de limbă care creștea imediat la loc. Ne-am ascuns împreună sub o pungă și conspiram de sub ea în mijlocul drumului/ gălăgia!!! că aici se nutrește, nu tropăiți cu mopul pe scări, nu transpirați, exclus să vă puneți porecle. Nu mai mormăi, că mi se face poftă să latru la mașini. Uite, pe planeta cealaltă oamenii beau direct din găleată, noi de ce suflăm în ridichi să țâșnească, să se facă praf de cuie colorate, muzicale, brodate, decupate incorect; uite așa se decupează, ca o floare, îi scoți tendoanele și apeși, ții genunchii la piept și te rostogolești până dispare, până devine comestibilă, până flatulează și după două ceasuri e gata de gătit. Din pură diversitate, am ales să-mi incendiez unul din burice și să beau răcoritoare. Am sanctificat o ghindă. Amin! Și-a pus nume de uzurpator și mi-am dorit să iasă cu cămășuță verde, cu peștișori la gât, cum ies ghindele la rmn. E frig! Deschide o conservă să ne întregim, deschide să avem propriile noastre gânduri microscopice cu piele groasă ca de animal, deschide că dacă nu deschizi, ne deschidem noi și n-are să-ți placă cu ce ne-am sudat măruntaiele. Uite, vino să vezi, e un pinguin mort în pădure. Da, eu l-am omorât astăzi. Uite, îl văd de la geam cum mai dă puțin din lăbuțe. Da, știu. Eu l-am omorât cât te-așteptam pe tine. Cu ce l-ai omorât? Am aruncat cu chiloții tăi în el și l-am nimerit din prima. Și dacă nu murea? Dacă nu murea, era un pinguin în chiloți, asta era.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *