Tricotilomaniac

într-o zi mi-ai zis să-ți pipăi șuvița dură dintre tijele de la umbrelă
era o umbreluță minunată cu spații
albe în care cresc ramuri de păr și ploi din picături care ți-au rămas mici
să nu povestești nimic din ce-ai văzut nimănui și chiar dacă
te va întreba cineva, tu să negi totul
pentru că altfel poate te voi întreba și unde altundeva îți mai crește
păr să ți-l smulg
și ți-l voi smulge stând amândoi pe un pat mare cât viața și vei petrece
după-amiezi în care îți vei
muia umbrela în chiuvetă de durere și chiar dacă
te va întreba cineva despre asta sau despre cum eram un copil
cu limba într-adevăr prea groasă, tu vei nega totul
pentru că altfel vei rămâne fără păr să pui în loc între tijele de la umbrelă
discutam împreuna asta într-un dialect tribal și nu ne înțelegeam pentru că
venise timpul să ne montăm înotătoarele
pentru dispariția zilnică în ochiul ploii,iar pe lungul drum al reîntoarcerii, mirosea cum mirosea patul unde te amenințasem că-ți smulg părul fir cu fir, iar iubirea noastră
era fosforescentă, păroasă și cuprinsă de emoția mirosului, încât uitasem cum te păruiam prieteneşte şi ziceam
că dacă te va întreba cineva despre asta, tu trebuie să negi totul
pentru că altfel ți-l smulg de unde ți-a crescut la loc și
fac hăinuțe la păpuși cu păpușoi bărboși și-mi va fi milă de tine
cum vei sta cu palmele sub capul chel, plângând, amintindu-ți cum te propteai
în mustăți,o pată maro părea să iasă din propria ei absență
și două doamne povesteau cum omul acela a pierdut o imensitate neagră
și ostilă (mulți voiau să-i prelungească firele pentru a-i anihila puterea emoțională)
eu rodeam o bucată de pâine, iar omul acela nu-mi era nici rudă apropiată
sau depărtată. Era o rudă mică și păroasă și își lăsa excrementele să iasă pe oriunde
nu avea simțul disciplinei sau umor
dar căuta să se apropie de oameni cum
putea, amenințându-i că le smulge părul din rădăcină. L-am amenințat şi pe el că dacă îl va întreba cineva despre asta, va trebui să nege totul, dar nu a vrut şi atunci a trebuit să-i smulg tot părul pubian şi să îmi completez conținutul unei perne pe care nu dorm bine de nopți întregi, apoi am dormit pe patul mare cât viața, pe perna mare cât masa, pe părul rudei recent amenințate
şi acum încă îi mai simt mirosul intim, dar e odihnitor şi foloseşte ca umidificator pentru cameră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *