Am murit

Nu muream, nu muream, până într-o zi. Și n-aș fi murit nici atunci dacă mi s-ar fi oferit ocazia să mor cum și când voiam eu. De când mă știu au fost mereu motive să nu mor la timp. Nu calculam niciodată corect cât mai aveam de trăit și de fiecare dată îmi sărea rândul. Apoi dă-i, așează-te din nou la coadă și așteaptă-ți obștescul sfârșit împreună cu toți oamenii de rând. Mereu se găsea câte unul să nu respecte coada și mi-o lua înainte, chiar când aveam și eu mai mult chef să mor. M-am dus de nu știu câte ori după nesimțiți dintr-ăștia care nici să moară nu știau s-o facă politicos și dădeam mereu peste câte-un puștiulică care se despărțise de iubită-sa, ori de câte-un neterminat convis că moartea este cel mai ușor lucru pe care îl poți face. Stând așa la rând mai cunoșteam câte-o femeie care voia s-o fac să moară de dorință, dar eu nu doream ca ea să moară și femeia era geloasă. Îmi cerea să mă culc cu ea, dar îmi era teamă ca nu cumva moartea mea să survină în timpul sexului și corpul meu să rămână înțepenit în cine știe ce poziție complicată și să mor de rușine. Bine, la urma urmei a muri cu limba scoasă nu este o tragedie, doar că lumea ar fi putut observa că râsul meu nu e râs, ci o strâmbatură groaznică și hidoasă. Mă culcam cu dânsa până la urmă, dar nu înainte de a o ruga să-mi facă exerciții de articulație în permanență și să-mi lase un timp propice pentru ca rigidul să se convulsioneze. Mi-a mărturisit pe parcurs că își găurise sicriul în stânga și-n dreapta în caz că va muri cu picioarele crăcănate și nici n-a apucat să termine ultima propoziție că s-a și dus. Nu știam niciodată să mor cum trebuie. De altfel, sunt destul de orgolios și oamenii orgoliși nu sunt convinși așa cu una, cu două și aveam prostul obicei de a mă certa cu toată lumea chiar pe patul de moarte. Nici unii, nici alții nu erau hotărâți ce să facă cu mine după ce mor. O parte din ei îmi propuneau să mă îmbălsămeze și să-mi păstreze corpul mumificat într-un borcan de sticlă sub masca de la chiuvetă, cealaltă parte voia să mă țină în prima ladă a congelatorului, pentru că nu ocup prea mult loc fiind uscățiv, și-așa că n-aveau cu ce-și umple frigiderul. Eu i-am rugat să înceteze odată cu cearta pentru că nu mă încurajează deloc să mor și chiar că o să trăiesc până la urmă. E greu de murit în ziua de azi, mai ales că există atâtea opțiuni prin care s-o faci și niciodată nu te poți hotărî pe care s-o alegi. Ți se sugerează pe stradă cum să mori, ți se strigă și-n gura mare că ești ignorant. Ți se reproșează că de ce nu ai murit așa, sau așa, sau așa, că de ce nu ai anunțat înainte să vină presa, televiziunile să-ți surprindă ultima suflare, că de ce nu zâmbești la oamenii adunați să te vadă pentru ultima dată și că de ce nu mori așa cum moare toată lumea. Eu n-am putut să mor nici de râs când am văzut cât de mulți oameni știu cum trebuie să se moară în lumea asta și cât de puțini au curajul și bunul simț să o facă omenește. Așa că, într-o zi, am murit de gura lumii numai ca să am ce muri și ca să bifez o ultimă activitate importantă în viață. Am murit repede, ascuns după un colț să nu mă vadă cineva care să-mi spună că nu am voie acolo, că trebuie să mă duc în altă parte pentru că ăla nu e loc de murit. Am murit acum pentru că mâine cine știe cine ar mai fi venit să-mi spună să nu mor acum că are puțină treabă și să mor și eu după ce ia banii pe concediu și poate veni să mă vadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *