Prespatele unei cărți scrise la capătul lumii

în care n-am să recunosc că am fost acolo, din care nu veți afla nimic folositor despre capătul lumii, pe care am vărsat cornul de narval plin cu fericire din pântecul unei necunoscute.

            Sunt gata să demontez tot ce îmi pică în mână la capătul lumii. Ba, mai mult, nu mă dau în lături să desfac toată femeia ce-mi fu dată acolo, parte cu parte, și să trăiesc cu ea între buze. Am scos puțin limba afară, dând drumul primei înghițituri prelungi în gură, în golurile de sub obraji și peste limbă, până în poarta gâtului. Mărul lui Adam mi se lăsă puțin în jos, dar se ridică repede, grăbindu-se să întâmpine și să primească un alt val de lichid, care urmă fără întârziere celui dintâi. Și astfel, înghițitură după înghițitură, până ce fundul cornului ei rămase gol. Ceea ce-mi alunecase cu atâta iuțeală pe gât era fericirea femeii, din butoiașul care făcea parte din patrimoniul familiei mele. Degeaba au încercat atâția să-mi dea peste mână, să-mi ia cornul de la gură când își dăduseră seama despre ce este vorba. A naibii mână, nu voia să-i asculte, se înțelesese cu limba ce ardea de dorință, chemase în ajutor toate mădularele lumii care țipau de sete, ațâțându-i gâtul și, prin răscoala asta generală, am vărsat mai bine de jumătate înapoi în pântecul ei. Da. Asemenea fapte sunt pedepsite și ascunse de privirile oamenilor din centrul lumii. Spre capăt simți cum totul se înfierbântă, de parcă pulberile ce-ți intră pe nas și pe gură au fost încinse înadins. Aici nu se mai zvântă umezeala trupului. Singura cale bună, de statornicie și perfectă încuviințare este să îți lipești buzele de sursa fericirii, apoi peste vadul limbii și în cele din urmă prin stăvilarul îngust al gâtlejului, s-o lași să te inunde. După unii, timpul se va opri atunci. După mine, în acel moment am ajuns la capătul lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *